„Dacă doriţi să revedeţi” era titlul uneia dintre emisiunile care redifuzau cele mai „spumoase” secvenţe TV transmise în noaptea de revelion. De duminică încoace avem parte cam de acelaşi lucru, de când cu publicarea faimoaselor cablograme diplomatice interceptate de WikiLeaks.

Ziarele, posturile TV, reţelele de socializare ne bombardează din oră în oră cu ştiri şi comentarii despre „marile” dezvăluiri despre politicul dâmboviţean. Atâta doar că totu-i vechi şi totu-i nou. Practic, recitim sau revizionăm o revistă a presei scrise şi audio-vizuale din perioada la care se referă fiecare „dezvăluire”.

Dar, întrucât tot românul se pricepe la politică şi o mănâncă pe pâine în lipsă de altceva, chestiunea a prins imediat. Toţi vorbesc doar despre asta, uitând imediat de Iri şi Moni sau de Pepe şi Oana, de exemplu. Că doar, nu-i aşa, nu te poţi delecta oricând cu lecturarea corespondenţei secrete a unei ambasade. Că până acum avem parte, în mare, doar de bârfă, turnătorie politică la nivel înalt, cancan în toată regula, ce mai contează! Prilej mai bun de cotonogeală politică nici că se poate pentru unii.

Dacă ar fi să dai crezare la tot ce se publică, ai zice că sediul ambasadei s-a transformat într-o cafenea politică, care trebuia musai frecventată de toate mărimile politice române săptămânal, după cum declara rituos un important lider de partid. Nu cumva s-o ia unul înaintea altuia cu deşertarea sacului cu noutăţi politice şi să fie mai puţin apreciat de personalul ambasadei.  

Grav ar fi dacă totul ar fi totuşi adevărat. Pentru că atunci remarca referitoare la guvernul care se milogeşte la străini pentru a  putea da de mâncare poporului pe care îl conduce ar avea acoperire şi în fapte. Până atunci însă, mă întreb cui foloseşte toată această tevatură?