Logo PNL
Sunt un optimist, nu prea văd să aibă sens să fiu altcumva.
Winston Churchill
„Al doilea gând“
19 noiembrie 2011
În categoriile:

Obiectiv îndeplinit: S-a atins cota de îngheţ la salarii şi pensii pentru 2012

Aflat în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor pentru votul final pe mai multe proiecte de legi, marţi dimineaţa am avut parte, împreună cu ceilalţi colegi din opoziţie, de o surpriză de proporţii din partea puterii.  Am remarcat că pe ordinea de zi un proiect de lege de aprobare a unei ordonanțe de guvern banale a devenit peste noapte – îndeosebi prin modul abuziv în care s-a impus în plen votarea lui - cadrul legislativ pentru plafonarea salariilor bugetarilor în 2012 și neindexarea pensiilor de la 1 ianuarie acelaşi an.

Pentru a evita o dezbatere reală, într-o şedinţă ţinută  luni la ora 20,  Comisia de buget-finanţe a schimbat radical proiectul de lege primit de Senatul României astfel încât, prin seria de amendamente propuse şi adoptate apoi de deputaţii puterii, s-a legiferat îngheţarea salariilor şi a punctului de pensie la nivelul anului 2011, amânarea aplicării unor prevederi din Legea educaţiei naţionale privind finanţarea educaţiei şi cercetării, continuarea blocării posturilor vacante şi ocuparea numai a 15% din posturile vacante, neacordarea tichetelor de masă, a tichetelor de vacanţă şi a tichetelor cadou în 2012.
Aşadar, s-a ales praful de tot ceea ce promitea dl. Boc, cum că ”în 2012, legea ne arată că pentru pensionari va fi indexată pensia cu rata inflaţiei plus 50% din salariul mediu brut pe economie”, cum că „Nu-i mult, dar ce este sigur este că acest lucru se va face şi nu va fi o promisiune deşartă care să nu aibă acoperire”. Acum se vede realitatea crudă. 
Toate astea s-au întâmplat la nici 24 de ore de când şeful delegaţiei FMI, dl. Franks, dăduse speranţe salariaţilor şi pensionarilor pentru anul 2012, spunând că "Am convenit ca, dacă condiţiile permit, să se facă o majorare limitată a salariilor din sectorul public şi al pensiilor", majorarea urmând a fi totuşi „modestă, poate cu nivelul inflaţiei” . Mai mult de atât, dl. Franks chiar a indicat modul şmecheresc, tipic unei „inginerii financiar-legislative”, în care guvernul ar putea eluda prevederile legii fiscale în această privinţă, adică să dea o hotărâre în luna mai şi să o pună în aplicare abia după două luni.
Numai că şeful misiunii FMI a fost însă destul de abil şi şi-a lăsat o portiţă de salvare, îndemnând totuşi guvernul „să respecte legea responsabilităţii fiscale şi să nu existe creşteri salariale cu şase luni înainte de alegeri”, dându-şi probabil seama că dacă guvernul va pune în practică indicaţia privind modul în care poate mări pensiile şi salariile, adică din luna iulie 2012, n-am mai putea avea alegeri locale şi parlamentare anul viitor.
Ori numai de asta nu şi-ar dori, probabil, reprezentanţii creditorilor internaţionali ai României să mai fie învinuiţi de opoziţia politică şi populaţie! Pentru că, nu-i aşa, dl. Jeffrey Franks este perceput tot mai pregnant ca fiind cel care conduce guvernul român, permiţându-şi să dea indicaţii în toate domeniile şi nu Emil Boc!

Powered by ciokix API