Reforma. Varianta Muntenegru

Întâlniri la nivel înalt cu reprezentanții tuturor celor trei puteri din Muntenegru: legislativă, executivă şi judiciară. Cea mai importantă întâlnire a fost cu Preşedintele Filip Vujanović, unde am discutat despre situația geopolitică şi continuarea parcursului euroatlantic pe care s-a angajat Muntenegrul.

Cu Procurorul Şef al Parchetului Anti-Corupție am discutat despre măsurile eficiente împotriva corupției având la îndemână și modelul românesc. O altă întâlnire foarte importantă a fost cu Preşedintele Parlamentului, vicepremierul şi liderii principalelor partide, unde am discutat despre situația politică internă.

Chiar dacă Muntenegru face anumite progrese democratice, situația nu e deloc liniştită. Există o mare tensiune între putere şi opoziție, iar aceasta din urmă boicotează de aproape un an lucrările din Parlament. În toate întâlnirile am avut sentimentul că se vor reforme în spirit european, dar există şi foarte multă rezistență şi inerție.

Reforma nu e niciodată uşoară, iar noi, românii, ştim bine asta din proprie experiență.

Leave a Reply

Your email address will not be published.