Bucureşti, 21 februarie 2012

Viitorul cercetării din România arată sumbru. Sute de doctoranzi şi cercetătorii postdoctorali din toată ţara, care sunt beneficiari ai unor burse de cercetare obţinute din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Resurse Umane, sunt trataţi cu indiferenţă şi lipsă de profesionalism de către organismul intermediar din cadrul Ministerului Educaţiei, care se ocupă cu analiza cererilor de rambursare făcute de echipele de implementare ale acestor proiecte, rezultatul concret fiind întârzieri de la 8 până la 15 luni în plata burselor doctorale.

Deşi organismul intermediar este obligat să răspundă acestor cereri în termen de maxim 30 de zile, se întâmplă să treacă luni de zile până când cererile sunt analizate şi primesc un răspuns, ulterior acestei analize putând fi eliberate fondurile aferente burselor doctoranzilor şi cercetătorilor. Nimeni din minister nu le explică beneficiarilor de ce apar aceste întârzieri, nimeni nici măcar nu se justifică, de cele mai multe ori pur şi simplu neexistând niciun răspuns din partea celor responsabili.

Sunt semnale de la Universitatea din Târgovişte, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea din Ploieşti şi de la SNSPA din Bucureşti că doctoranzii nu şi-au mai primit bursele de mai bine de o jumătate de an, unele restanţe ajungând şi la 15 luni. Sunt convins însă că situaţia este aceeaşi în mai multe centre universitare.

În această situaţie, sunt doctoranzi care deja au renunţat la contractele de cercetare, deoarece condiţiile impuse de Minister bursierilor sunt imposibil de îndeplinit fără finanţare – materiale de cercetare publicate în jurnale străine, participări la conferinţe internaţionale, program de cercetare de la patru la opt ore pe zi. Doctoranzii spun că dacă şi-ar petrece cele opt ore pe care unii le au trecute în contractele de bursă făcând cercetare, în condiţiile în care nu sunt plătiţi cu lunile, vor muri de foame pur şi simplu. Mulţi au renunţat, mulţi alţii au de gând să renunţe.

Am adresat aceste întrebări şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dar prefer să le exprim şi în plenul Camerei Deputaţilor prin această declaraţie, pentru a determina adoptarea unor măsuri urgente de remediere a situaţiei critice în care se găsesc doctoranzii şi cercetătorii postdoctorali din toată ţara:

1.     De ce apar aceste întârzieri (8 până la 15 luni) în plata burselor doctorale?

2.     Cum se poate afirma, oficial, că atragerea de fonduri europene este principal scop al guvernării, dacă nici măcar banii deja obţinuţi prin proiecte de la Uniunea Europeană nu sunt distribuiţi ca atare şi sunt blocaţi de mecanisme misterioase în ministere?

3.     De ce nu este respectat termenul legal de 30 de zile pentru a fi analizate cererile de rambursare?

4.     Unde sunt aceşti bani obţinuţi de la Uniunea Europeană prin proiectele de cercetare, dar care nu ajung la cercetători? Cine foloseşte aceşti bani, şi în ce scop?

Deputat PNL de Dolj,

Ionuţ Marian STROE

Boc afirmă azi că joi, noul guvern va fi supus votului de încredere în Parlament. Oare respingerea a 2 propuneri de cabinete în Parlament cât ar putea dura după aceeași metodă? (prevedere constituțională pentru ca președintele să poată dizolva Parlamentul în vederea organizării alegerilor anticipate)

2.  George Maior - fost membru PSD :), actualmente director SRI :)

3.  Mihai Răzvan Ungureanu - fost membru PNL, PLD, fost Ministru de Externe; actualmente director SIE :)

4.  Ionel Blănculescu - fost membru PSD, fost ministru-delegat pentru coordonarea autorităţilor de control în cabinetul Năstase

5.  Mihai Tănăsescu - fost membru PSD, fost ministru de finanţe în cabinetul Năstase, actualmente reprezentantul României la FMI

6.  Lucian Croitoru - consilier al guvernatorului BNR, prim ministru desemnat de Băsescu pentru o săptămână

7.  Tot un PD-ist ascultător.

Imaginaţi-vă SOPA cu restricţii chiar mai multe decât cele prevăzute în proiectul de lege care tocmai a fost suspendat de către Congresul American. Mai departe, imaginaţi-vă că este pus în aplicare de către o organizaţie internaţională dubioasă care nu este supusă în niciun fel legislaţiei statului dar care poate impune furnizorului dvs. de internet să vă monitorizeze TOATE comunicaţiile personale. Finalmente, imaginaţi-vă că această organizaţie poate impune deconectarea dvs. de la Internet şi ar putea, de asemenea, impune chiar oprirea furnizorului dvs de internet. Bine aţi venit la tratatul ACTA! Acordul de combatere a contrafacerii în comerţ, dovada vie că, dacă este neapărat nevoie, golănie se poate chiar şi la cel mai înalt nivel, dar asta desigur numai dacă este neapărat nevoie, altfel suntem oameni serioşi, ce naiba. În continuare, din descriere va rezulta clar că discutăm despre situaţia particulară când chiar a fost neapărat nevoie.

Depănând cronologia ACTA voi alege să sar peste cei 3 ani de negocieri complet netransparente care au condus la forma actuală a documentului şi voi începe povestea noastră direct la Consiliul Europei, sfârşitul lui 2011, în peisajul bucolic al şedinţei de agricultură şi pescuit când, alături de identificarea de oportunităţi la Marea Neagră, cotele la pescuit şi o mulţime de alte subiecte cu care nu avea nicio legătură, ACTA a fost strecurată şi ea în poziţie penultima pe listă, fiind adoptată la grămadă, în cântec de tulnic şi susur de izvor. [Trivia: În aceeaşi manieră s-a procedat şi în 2005, când cu legea patentelor software care, după cum o spune şi numele “software”, a intrat la Comisie, dupa cum era şi normal, tot pe şedinţa de agricultură]

Aici este momentul când, în mod legitim, veţi spune că “Da, dar în acelaşi mod s-a procedat şi în Statele Unite” unde negocierile au fost purtate în cel mai mare secret de către Biroul Reprezentantului SUA pentru Comerţ, prin Ron Kirk, tratatul fiind de altfel drapat ca "acord executiv" pentru a nu mai fi supus ratificării în Congres, deci salut  audieri, salut clarificări de orice fel, plus toţi avocaţii care au văzut documentul obligaţi să semneze acorduri de confidenţialitate. În cele din urmă textul final al documentului a fost oferit publicului şi asta exact în locul de unde se informează probabil majoritatea cetăţenilor: pe situl Ministerului Japonez al Afacerilor Externe.

În continuare, aş dori din tot sufletul să pot fi de acord cu purtătorul de cuvânt al Comisiei, care a declarat la BBC că ACTA nu prezintă “niciun fel de ameninţare la adresa libertăţii Internetului sau a intimităţii. Tot ceea ce astăzi poţi face în mod legal în UE vei putea face şi după ratificarea ACTA”. A uitat să spună “teoretic”, pentru că, din păcate, acest acord este atât de larg şi mai ales atât de vag în ceea ce priveşte dispoziţiile şi normele sale de aplicare încât nu este deloc clară scara la care vor putea escalada consecinţele, intenţionate sau neintenţionate, pe care le comportă. 

În încheiere, nu îmi rămâne decât să îl contrazic pe domnul Arif, raportorul demisionar care a decolat din funcţie dupa ce a fost martorul unor, citez: „manevre nemaiîntâlnite până în prezent” din partea oficialilor care au împins ACTA. Acest domn Arif condamnă „întregul proces care a condus la semnarea prezentului acord: nicio consultare a societăţii civile, lipsa de transparenţă a negocierilor încă de la începutul acestora, întârzierile repetate de la semnarea textului, fără nici o explicaţie dată, respingerea recomandărilor Parlamentului”. După cum spuneam, nu pot decât să-l contrazic, amintindu-i că Evul Mediu este plin de asemena practici, ele nefiind nici nemaiîntâlnite şi sub nicio formă noi. Cu adevărat noi sunt însă pluralismul, transparenţa şi consultarea publică pe care domnia sa le invocă. Acestea reprezintă o achiziţie relativ modernă şi încă insuficient testată, astfel că pentru chestiunile serioase rămâne preferabilă o abordare de tip clasic, care şi-a dovedit funcţionalitatea şi în trecut şi care a făcut deja dovada depăşirii pragului de maturitate. Până la urmă, referitor la chesiuni cu adevarat importante cum sunt interesele pe care le deserveşte ACTA, ar fi şi absurd să experimentezi cu procedee democratice când ai la dispoziţie o serie de practici solide, testate pe perioada unui întreg Ev Mediu.

Uitându-mă, per ansamblu, la toate subterfugiile şi maniera underground în care au împins-o în aceşti ultimi ani prin toate forurile, scoţând-o din pălărie taman acum şi fără niciun avertisment, nu pot conchide altfel decât cu senzaţia că ne-au dat-o “ca de pe Târgu Ocna”. În faţa obiecţiilor noastre, îi pot uşor auzi pe promotorii ACTA vehiculând o retorică minimalistă de genul: “Păi, bre, ori suntem golani ori nu mai suntem?!”

Nu rămâne de văzut decât ce se va mai putea face până în iunie când Parlamentul European îşi va exprima votul.

În mileniul 3, în Europa, într-un oraş ce se pretinde a fi capitală de regiune. Numai în aceste zile puteţi admira troiene şi nămeţi ca în nordul Siberiei şi gheţari ca în Alaska. Singura recomandare pe care autorităţile o adresează este să nu încercaţi să circulaţi cu autovehiculele pe pârtiile de săniuş, bob şi patinaj, chiar dacă vă par a fi asemănătoare străzilor. Există posibilitatea transportului în comun pe jos, în grupuri de cetăţeni organizate şi supravegheate de poliţia locală, serviciul de ambulanţă, sau elicopterele SMURD.  

Grăbiţi-vă să profitaţi de oferta autorităţilor locale, pentru că aici, din evaluările meteorologilor, fenomenul încălzirii globale se va manifesta mult mai rapid decât reacţia autorităţilor !!!

PS : Vă propun un manifest public tuturor, gen « Salvaţi minunăţiile naturii din Craiova ! » prin care să oprim orice posibilă intervenţie a unor utilaje de dezăpezire şi ale serviciilor publice de salubritate. Din experienţa ultimelor două zile, am încredere că Primăria Craiova protejează un mediu cât mai natural şi sălbatic.  

Pentru mai multe fotografii: http://www.ionutstroe.ro/galerie-foto/visit-craiova-the-last-frontier-of-snow-ianuarie-2012.html

Iată că Traian Băsescu recidivează, iată că am asistat în primele zile ale acestui an la o demonstraţie de forţă şi de dispreţ total faţă de Constituţie a acestui domn care astăzi ne este preşedinte. Ştie toată lumea, chiar şi oamenii simpli, cine are drept de iniţiativă legislativă în această ţară. Ştie toată lumea că aceste lucruri - cum ar fi reforma, Legea Sănătăţii - sunt stabilite clar, prin Constituţie, ca atribuţii ale parlamentului, ale guvernului, ale ministerului de resort.

Traian Băsescu a încălcat, încă o dată, în văzul lumii şi explicit toate aceste lucruri şi, practic, am ajuns într-un moment în care, la începutul acestui an 2012, avem mişcări de stradă semnificative, pentru că puterea din România - preşedinte, guvern, majoritate parlamentară, instituţii neconstituţional subordonate voinţei unui singur om - i-au adus la exasperare pe oameni.

În aceste condiţii, demararea unui nou demers de suspendare a lui Traian Băsescu capătă consistenţă şi o nouă valoare, o nouă dimensiune.

E foarte clar şi cu prilejul acestei crize că noi nu avem guvern. Este vorba despre o absenţă jenantă, total descalificantă a guvernului, a primului-ministru, care nu au existat în dezbaterile din aceste zile. Oricât ar încerca instituţii care răspund astăzi la comenzile domnului Igaş şi, de fapt, direct la comenzile domnului Băsescu, să-i ameninţe pe oameni, să-i sperie, să-i caute, să-i pedepsească pentru faptul că şi-au exercitat un drept constituţional paşnic, nemulţumirea populară de o amploare fără precedent se va manifesta în continuare. E foarte clar că soluţia politică imediată şi singura de altfel raţională este aceea de a face alegeri anticipate parlamentare. În condiţiile de totală discreditare a actualei puteri, cu preşedintele, cu guvernul, cu parlamentul actual, în condiţiile în care, în general, cum se ştie de multă vreme şi poate azi mai mult ca oricând, încrederea în politicieni este scăzută, singura soluţie pentru ca autorităţile democratic alese să aibă un minimum de credibilitate şi deci capacitatea de a acţiona, este aceea de a fi legitimate de un vot popular.

Ceea ce s-a întâmplat în acest prime zile de ianuarie trebuie să însemne începutul sfârșitului acestui regim și revenirea României la normalitate.

Întrebarea logică care se spune este următoarea: Cine a reprezentat legal partea română, în condiţiile în care prim-ministrul Boc nu a fost prezent la negocierile respective? Constituţia prevede următoarele la art. 91 alin (1): „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.”

Dacă Emil Boc a fost absent de la negocieri, să înţelegem că preşedintele Băsescu a fost desemnat reprezentant al acestuia? 

Răspunsul USL este promt şi avem deja pregătite amendamente atât pentru relansarea economică, dar şi măsuri care ar putea aduce venituri suplimentare la buget, pe care le voi prezenta şi pe site în câteva zile. Altceva îmi doresc cât mai repede posibil de la voi: propuneri care vizează investiţii pe care vi le doriţi a fi bugetate pentru oraşul nostru, Craiova. Pe cele mai bune le voi asuma şi le voi depune sub forma de amendamente la legea bugetului de stat.

TERMENUL DE DEPUNERE ESTE DUMINICĂ 4 DECEMBRIE!!! (Nu e obligatoriu ca propunerile să îmbrace o forma elaborată, ci e suficient să propuneţi obiectivul de investiţii)

Mulţumesc!

Se preconizeaza exploatarea aurului si argintului din zona intr-o perioada de 17 ani. Inseamna ca la sfarsitul perioadei de exploatare a zacamantului zona ar ramane din nou fara locuri de munca, cu un numar mare de someri (si cu un mediu grav afectat), problema sociala neavand o rezolvare durabila, pe termen lung. Gravitatea  somajului va fi amplificata de prezenta in zona a unei populatii venite si stabilite aici intre timp.

O alta problema ar fi, se zice, procentul ”suspect de mic” al castigului statului roman de pe urma exploatarii resurselor naturale nationale.

De asemenea se pune si problema protejarii mediului, deoarece tehnica de separare a aurului va implica o cantitate destul de mare de cianura.

Cum vedeti proiectul propus in dezbatere pentru Rosia Montana ?  Vizeaza campania publicitara agresiva a canadienilor influentarea autoritatilor si a opiniei publice?

Dacă în abordarea problemei crizei economice în UE se adoptă şi soluţii politice de genul celor prezentate, în cultura democratică românească instituţia demisiei este extrem de rară, aproape inexistentă. La ei reprezintă un act de responsabilitate, la noi, important este să rămâi pe funcţie.

Așadar, o atitudine care demonstrează responsabilitate față de viitorul țărilor respective, chiar dacă în unele cazuri au fost necesare și unele impulsuri externe pentru ca prim-miniștrii să fie obligați să facă pasul decisiv.

”Am considerat convenabil ca data alegerilor să fie convocată anticipat astfel încât să permită noului guvern să se ocupe de întregul an economic 2012 încă de la începutul lui”, a afirmat Zapatero realizând că suportul public este un element esenţial în adoptarea unor măsuri extrem de importante pentru spanioli. Naiv, ar spune Boc, care, referitor la amânarea alegerilor din România, declara recent: "Eu cred că ar fi un semn de maximă seriozitate şi în plan extern pentru România, să se vadă că oamenii ăştia nu stau toată ziua în alegeri, nu sacrifică ţara pentru interese electorale, până la alegeri se ocupă de absorbţia fondurilor europene, de investiţii, de locuri de muncă şi nu stau într-un circ electoral tot timpul”

La noi se practică în continuare legarea de scaunul puterii cu cât mai multe “centuri de siguranță”, ba ne mai și lăudăm că măsurile de relansare a economiei au fost atât de bune că au fost luate de model de alte țări. Daca n-aş trăi în România, afirmaţiile lui Boc mi-ar provoca hohote de râs.

Actuala putere este perfect conștientă de pierderea iremediabilă a suportului public. Numai că guvernanții noștri vor să fie în continuare “model” pentru alții și caută tot felul de metode de amânare a unui verdict la urne. În Uniunea Europeană se apelează şi la solutii politice, organizându-se alegeri anticipate, la noi se amână organizarea lor la termen. Mai mult, pentru a se perpetua la putere, schimbă și legislaţia electorală, astfel încât să-și asigure o prezență importantă și în viitorul Parlament, chiar dacă numărul voturilor pe care le va obţine este clar că va fi substanțial mai mic decât cele obținute de actuala opoziție politică.

Două tipuri diferite de abordare a răspunderii politice din partea unor guverne cu privire la măsurile pe care le-au luat în timpul mandatului. Am uitat definitiv de întoarcerea la popor? Preşedintele Băsescu trebuie să-şi reamintească!?!

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, parlamentarii liberali doljeni Mario Ovidiu Oprea şi Ionuţ Stroe au prezentat argumentele care stau la baza  moţiunii de cenzură pregătită de Uniunea Social Liberală, ca răspuns la propunerea Guvernului Boc de modificare a legislaţiei electorale din România. Aceştia au vorbit şi despre moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, ce urmează a fi dezbătută în Camera Deputaţilor. De asemenea, senatorul Mario Ovidiu Oprea a infirmat zvonurile apărute în ultimele zile în presă cu privire la liderul PNL Dolj, Mihai Voicu, care ar fi măsluit evaluarea unor organizaţii judeţene.

Deşi o vizează doar pe Anca Boagiu, moţiunea simplă a USL atacă lipsa de performanţă a tuturor miniştrilor pedelişti, care au condus de-a lungul vremii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. „Reprezentanţii partidului de guvernământ, fie că s-a numit PD, fie PDL, au ocupat funcţia de ministru al Transporturilor mai bine de jumătate din perioada post-decembristă prin: Traian Băsescu, Gheorghe Dobre, Radu Berceanu, Anca Boagiu. Ei au decis asupra dezvoltării infrastructurii de transport din România timp de zece ani şi şapte luni. Şi-au dorit tot timpul acest Minister pentru că este un canal foarte sigur de acces la banii publici, crează un avantaj în relaţiile cu alte partide, şi deschide punţi de legătură cu mediul de afaceri”, a atacat Mario Ovidiu Oprea. Acesta a amintit de promisiunile PDL din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, când aceştia  anunţau în programul de guvernare investiţii masive în infrastructura de transport: «„Numai Programul Naţional Autostrăzile României are o valoare de 18, 6 miliarde de euro între 2009-2012 , iar aceşti 836 km de autostradă vor fi făcuţi. De asemenea avem prevederi pentru drumuri judeţene – 10.000 de km în patru ani şi investiţii în căile ferate astfel încât viteza de circulaţie să crească cu 50%, şi investiţii în infrastructura maritimă”, declara  Theodor Stolojan în 2008. Ori toate aceste investiţii anunţate au rămas doar pe hârtie».

„România pe locul 134 din 139 de state la capitolul calitate a drumurilor”

Senatorul Mario Ovidiu Oprea este de părere că de la preluarea mandatului Anca Boagiu nu a făcut alteceva decât să ceara evaluarea activităţii predecesorului său, colegul de partid, Radu Berceanu, ca „ o reglare de conturi, o demonstraţie de forţă în interiorul partidului”, asta pentru că Radu Berceanu „şi-a permis” în mai multe rânduri să afirme că „Anca Boagiu nu a făcut nici un proiect şi toate licitaţiile au venit la proiectele făcute de el”. „În acest timp, România a pierdut investiţii, şi s-a ales cu o reputaţie deloc bună în plan european. World Economic Forum plasează România pe locul 134 din 139 de state la capitolul calitate a drumurilor, pentru că  incorectitudinea şi ilegalitatea celor mai importante licitaţii în infrastructură au  caracterizat acest Minister în mandatele pedeliste”, a continuat Mario Ovidiu Oprea.  Pentru lipsa de performanţă, USL a decis să depună  o moţiunea simplă pe Transporturi care urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor. „Eu nu mă aştept ca moţiunea să obţină numărul de voturi necesar. Dar sunt convins că şi dacă l-ar atinge, Anca Boagiu nu şi-ar da demisia”, a conchis Oprea.

Artificii legislative, gândite să avantajeze puterea

Deputatul Ionuţ Stroe a prezentat motivele pentru care USL va depune o moţiune de cenzură împotriva întregului Guvern, dacă îşi va asuma răspunderea, printr-o hotărâre de guvern, în ceea ce priveşte comasarea alegerilor şi schimbarea sistemului electoral. „Trei ani de zile Puterea a prezentat fel şi fel de variante de schimbare a legislaţiei electorale din România. Încercările celor de la PDL de a schimba acest sistem arată că sunt conştienţi că se pot clasa cel mult pe locul doi în toate judeţele ţării, aşa că propun renunţarea totală la votul uninominal atât de clamat în 2003 şi adoptat în 2004. Dacă vor face aceste modificări, în cazul Senatului, fiecare judeţ va fi reprezentat doar de doi senatori, indiferent de numărul de locuitori. Există judeţe cu 211.000 persoane cu drept de vot, ca Tulcea şi judeţe cu 750.000, cum e Doljul. Este anormal ca şi unul şi celălalt să fie reprezentat de câte doi senatori. În cazul deputaţilor, vom avea parte de alt artificiu legislativ gândit să avantajeze puterea. Două treimi vor fi aleşi uninominal, iar o treime pe lista de partid, care la un moment dat a fost clasificată drept un element nociv în procesul electoral”, a explicat Stroe. Soluţia de avarie, gândită de putere, ar putea fi scăderea pragului electoral, pentru a facilita intrarea in Parlament a unor partide formate pentru a susţine actuala putere în caz de nevoie. „USL a decis că va depune o moţiune de cenzură pentru a încerca să salveze în ceasul al doisprezecelea democraţia românească, compromisă de actuala guvernare”, a spus Ionuţ Stroe.

Crin Antonescu: „Am deplină încredere în domnul Mihai Voicu”

În ultimele zile au apărut informaţii conform cărora Mihai Voicu, preşedintele PNL Dolj, ar fi măsluit evaluările unor organizaţii judeţene PNL. “Unele evaluări au fost măsluite sau trişate. Voicu şi unii membri din secretariatul general au dat predat chestionarele cu întrebările evaluatorilor”, au declarat surse pentru Evenimentul Zilei. Tot oameni din PNL ar fi declarat, sub protecţia anonimatului că preşedintele Crin Antonescu nu mai are încredere în Mihai Voicu, informaţie infirmată de liderul liberal: „Într-adevăr în PNL are loc aşa cum am anunţat şi public un amplu proces de evaluare şi de dinamizare a organizaţiilor. Însă în legătură cu anumite aspecte pe care le-aţi ridicat, vreau să precizez că am deplină încredere în domnul Mihai Voicu cu care lucrez foarte apropiat şi că, pentru această acţiune de natură organizatorică, alături de domnul Eduard Hellvig, este omul cel mai calificat să se ocupe”. Despre nemulţumirile unor lideri de filiale faţă de modul de evaluare a organizaţiilor, Crin Antonescu a precizat că nimeni nu a venit la el să îi reclame vreo neregulă: „Eu nu am primit niciun fel de plângere din partea vreunui lider cu privire la acţiunea de reorganizare. Despre lucrurile pe care le prezentaţi, neîncrederi şi alte asemenea, nu am habar”. Senatorul de Dolj, Mario Ovidiu Oprea a infirmat la rândul său zvonurile apărute în presă: „Eu vă spun că toate aceste acuzaţii sunt neadevărate. Dacă asemenea tensiuni ar fi existat în interiorul PNL ar fi fost uşor de descoperit. Suntem doi parlamentari aici şi vă spunem că nimic nu e adevărat”.

LAVINIA ILINA şi MARIN TURCITU

Astfel, ideile privind Parlamentul unicameral şi numărul de maxim 300 de parlamentari au fost aruncate la coşul de gunoi şi s-a convenit că de la anul vom fi reprezentaţi de 88 de senatori, câte doi de judeţ şi unul pentru fiecare sector al capitalei şi 300 de deputaţi. Însuși președintele Băsescu si-a afirmat îndoielnica dezamăgire fata de propunere, afirmându-si susținerea fata de proiectul de lege depus in parlament de USL. Proiectul USL prevede o reducere semnificativă şi nu una de faţadă care să respecte principiul constituţional al proporţionalităţii.

În total dispreţ faţă de prevederile constituţionale privind reprezentarea cetăţenilor şi conştientă fiind de clasarea pe locul doi în preferinţele electoratului, puterea propune renunţarea totală la votul uninominal în cazul acestei Camere a Parlamentului. Pentru a-şi maximiza numărul de viitori senatori,  adică indiferent pe cine vor vota cetăţenii, puterea actuală va avea, prin acest artificiu electoral, câte un senator din partea aproape a tuturor judeţelor!

Pe de altă parte, nici în cazul deputaţilor nu vom mai avea parte de vot uninominal proporţional ca în 2008, ci de un alt artificiu legislativ care sa-i avantajeze: două treimi fiind aleşi prin vot uninominal, iar cealaltă treime pe listă de partid, prin compensare. Aceasta „soluție de avarie premeditata” e gândită să permită actualei coaliţii guvernamentale să obţină şi în această Cameră cât mai multe mandate. Totodată, se intenţionează şi scăderea pragului electoral, favorizându-se astfel formaţiunile politice mai mici ale coaliţiei.

Interesant este însă că nu se spune nimic în privinţa locurilor de deputat ce sunt rezervate minorităţilor naţionale, în condiţiile în care ponderea şi influenţa lor cresc fundamental în viitoarea configuraţie propusă a componenţei Parlamentului, ştiut fiind şi că sunt in mod frecvent susținători prin vot ai puterii. Dacă tot se vrea reducerea numărului de parlamentari, este momentul să se gândească si un nou mod de reprezentare a minorităților in Parlament. Numai la noi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale sunt reprezentaţi de doi deputaţi, unul ales în colegiul electoral ca in cazul oricărui cetăţean al ţării şi unul din partea minorităţii naţionale. Această situaţie privind „locuri de drept” pentru unii în Camera Deputaţilor trebuie rezolvată, toţi deputaţii trebuind sa fie aleşi în aceleaşi condiţii.

Dacă asupra acestor aspecte reprezentanţii puterii par a se fi înţeles deja, a mai rămas de soluţionat problema, destul de delicată legislativ, a comasării alegerilor locale cu cele parlamentare. Doar că actualului guvern puţin îi pasă că prin aceasta s-ar încălca practicile şi recomandările europene în domeniu şi forțează prevederile constituționale, nesocotește spiritul democratic al alegerilor, dreptul cetăţeanului de a fi edificat, lămurit, de a înţelege exact pentru ce votează. In același timp, se încalcă dreptul cetăţenilor, alegătorilor şi candidaţilor de a face o campanie electorală ţintită pe funcţia şi pe calitatea pe care candidează fiecare.

Numai că dacă guvernul îşi va angaja răspunderea pe astfel de proiecte de lege – aşa cum a lăsat să se înţeleagă că va proceda până la sfârşitul acestui an -, USL va depune moţiune de cenzură, pentru a apăra si așa destul de șubrezita democraţie românească!

Pentru a evita o dezbatere reală, într-o şedinţă ţinută  luni la ora 20,  Comisia de buget-finanţe a schimbat radical proiectul de lege primit de Senatul României astfel încât, prin seria de amendamente propuse şi adoptate apoi de deputaţii puterii, s-a legiferat îngheţarea salariilor şi a punctului de pensie la nivelul anului 2011, amânarea aplicării unor prevederi din Legea educaţiei naţionale privind finanţarea educaţiei şi cercetării, continuarea blocării posturilor vacante şi ocuparea numai a 15% din posturile vacante, neacordarea tichetelor de masă, a tichetelor de vacanţă şi a tichetelor cadou în 2012.
Aşadar, s-a ales praful de tot ceea ce promitea dl. Boc, cum că ”în 2012, legea ne arată că pentru pensionari va fi indexată pensia cu rata inflaţiei plus 50% din salariul mediu brut pe economie”, cum că „Nu-i mult, dar ce este sigur este că acest lucru se va face şi nu va fi o promisiune deşartă care să nu aibă acoperire”. Acum se vede realitatea crudă. 
Toate astea s-au întâmplat la nici 24 de ore de când şeful delegaţiei FMI, dl. Franks, dăduse speranţe salariaţilor şi pensionarilor pentru anul 2012, spunând că "Am convenit ca, dacă condiţiile permit, să se facă o majorare limitată a salariilor din sectorul public şi al pensiilor", majorarea urmând a fi totuşi „modestă, poate cu nivelul inflaţiei” . Mai mult de atât, dl. Franks chiar a indicat modul şmecheresc, tipic unei „inginerii financiar-legislative”, în care guvernul ar putea eluda prevederile legii fiscale în această privinţă, adică să dea o hotărâre în luna mai şi să o pună în aplicare abia după două luni.
Numai că şeful misiunii FMI a fost însă destul de abil şi şi-a lăsat o portiţă de salvare, îndemnând totuşi guvernul „să respecte legea responsabilităţii fiscale şi să nu existe creşteri salariale cu şase luni înainte de alegeri”, dându-şi probabil seama că dacă guvernul va pune în practică indicaţia privind modul în care poate mări pensiile şi salariile, adică din luna iulie 2012, n-am mai putea avea alegeri locale şi parlamentare anul viitor.
Ori numai de asta nu şi-ar dori, probabil, reprezentanţii creditorilor internaţionali ai României să mai fie învinuiţi de opoziţia politică şi populaţie! Pentru că, nu-i aşa, dl. Jeffrey Franks este perceput tot mai pregnant ca fiind cel care conduce guvernul român, permiţându-şi să dea indicaţii în toate domeniile şi nu Emil Boc!

Pentru a evita o dezbatere reală, într-o şedinţă ţinută  luni la ora 20,  Comisia de buget-finanţe a schimbat radical proiectul de lege primit de Senatul României astfel încât, prin seria de amendamente propuse şi adoptate apoi de deputaţii puterii, s-a legiferat îngheţarea salariilor şi a punctului de pensie la nivelul anului 2011, amânarea aplicării unor prevederi din Legea educaţiei naţionale privind finanţarea educaţiei şi cercetării, continuarea blocării posturilor vacante şi ocuparea numai a 15% din posturile vacante, neacordarea tichetelor de masă, a tichetelor de vacanţă şi a tichetelor cadou în 2012.
Aşadar, s-a ales praful de tot ceea ce promitea dl. Boc, cum că ”în 2012, legea ne arată că pentru pensionari va fi indexată pensia cu rata inflaţiei plus 50% din salariul mediu brut pe economie”, cum că „Nu-i mult, dar ce este sigur este că acest lucru se va face şi nu va fi o promisiune deşartă care să nu aibă acoperire”. Acum se vede realitatea crudă. 
Toate astea s-au întâmplat la nici 24 de ore de când şeful delegaţiei FMI, dl. Franks, dăduse speranţe salariaţilor şi pensionarilor pentru anul 2012, spunând că "Am convenit ca, dacă condiţiile permit, să se facă o majorare limitată a salariilor din sectorul public şi al pensiilor", majorarea urmând a fi totuşi „modestă, poate cu nivelul inflaţiei” . Mai mult de atât, dl. Franks chiar a indicat modul şmecheresc, tipic unei „inginerii financiar-legislative”, în care guvernul ar putea eluda prevederile legii fiscale în această privinţă, adică să dea o hotărâre în luna mai şi să o pună în aplicare abia după două luni.
Numai că şeful misiunii FMI a fost însă destul de abil şi şi-a lăsat o portiţă de salvare, îndemnând totuşi guvernul „să respecte legea responsabilităţii fiscale şi să nu existe creşteri salariale cu şase luni înainte de alegeri”, dându-şi probabil seama că dacă guvernul va pune în practică indicaţia privind modul în care poate mări pensiile şi salariile, adică din luna iulie 2012, n-am mai putea avea alegeri locale şi parlamentare anul viitor.
Ori numai de asta nu şi-ar dori, probabil, reprezentanţii creditorilor internaţionali ai României să mai fie învinuiţi de opoziţia politică şi populaţie! Pentru că, nu-i aşa, dl. Jeffrey Franks este perceput tot mai pregnant ca fiind cel care conduce guvernul român, permiţându-şi să dea indicaţii în toate domeniile şi nu Emil Boc!

"Aşa cum v-am menţionat şi în corespondenţa precedentă, litigiul este de dimensiune naţională şi este în competenţa FRF, ținând cont de legislaţia română în vigoare. Avem încredere că veţi înţelege faptul că nu suntem în măsură să comentăm nici aspectele legate de legislaţia naţională din Romania, nici procedurile care au fost iniţiate de DNA. Mai mult, aceste probleme se judecă în România, aşa că nu este indicat ca UEFA să intervină în acest caz".
Nu vreau să intru în detalii legate de fondul anchetei, pentru că este vorba de persoane şi situații pe care le cunosc mai puțin. Singurele informații pe care le avem sunt declarații şi articole de presă. Îmi doresc doar să subliniez modul profesionist în care UEFA abordează o problemă aflată în competenţa justiției, în totală antiteză cu „respectul” românesc faţă de  actul de justiție. Bâlciul romanesc din jurul anchetelor parchetelor şi a judecării cauzelor trebuie să ia sfârșit, să avem puterea de înțelegere a actului de justiție, în condițiile în care şi ei trebuie să ne recâștige încrederea prin decizii care să nu lase loc de comentarii.
  Nu pot încheia postarea fără a-mi exprima încă o dată speranța că orașul nostru își va recăpăta, cât mai curând, cel mai important brand sportiv: UNIVERSITATEA CRAIOVA!

“Elefantul a avut de dat
Un raport cum a lucrat,
Câte alune avea în plan,
Câte a cules pe an,
Fildeş cât a folosit,
Cât a economisit...
Însă tot ce a raportat era binişor... binişor... umflat.
Umflat nu cu pompa, ci cu trompa.”

N-o fi el chiar elefant, dar cu siguranţă are o trompă mare când permanent ne anunţă în toate intervenţiile “marile realizări guvernamentale”, “repornirea motoarelor economiei”, “reformarea statului”, “ieşirea din criza economică” si, nu în ultimul rând, “greaua moştenire liberală”.
Iată însă datele reale în ceea ce priveşte 3 lucruri des folosite în discursul lui Boc: deficitul bugetului de stat, datoria publică și costurile ei si  investiţiile din România.

România stă mai rău decât acum 3 ani. Sub guvernul Boc, deficitele bugetului de stat (nominal, real, ca procent în PIB) au fost în permanenţă mult mai mari decât în 2008.

Deficitul bugetar:
În 2008 a fost de 3,9%, în 2009 de 7,2%, în 2010 de 6,8%, iar în 2011 este estimat la 4,7% - 4,8% din PIB).

Cheltuielile cu dobânzi:
în 2008 – 3,9 mld lei; în 2009 – 6 mld lei; în 2010 – 7,3 mld lei; în 2011 – la noua luni 6,5 mld lei, preliminat pe întregul an 8,6 mld lei; în 2012 (estimat) – 11,4 mld lei!!!

Dacă Guvernul va asuma, pentru 2012, un deficit bugetar de sub 2% din PIB, el nu va ajunge nici pentru plata dobânzilor. Practic, în anul 2012, cu o țară adâncită în sărăcie, România va plăti pentru datorii aproape cât tot bugetul public al sănătății. În cea mai mare parte, reducerea deficitul de cont curent se datorează prăbuşirii investiţiilor străine şi interne.
În anul 2008, investiţiile străine în România au fost de 9,5 mld euro. În anul 2009, s-au prăbuşit la 3,5 mld euro, în anul 2010, ele au coborât din nou, la 2,6 mld euro. În anul 2011, preliminatul ne duce la 1,8 mld euro. Comisia Naţională de Prognoză ne spune că rata investiţiilor (totalul investiţiilor raportat la PIB) scade dramatic an de an, de la 32% în 2008, la 26,6% în 2009 şi la doar 22% în 2010.
Din păcate, reducerea deficitului bugetar, care este lăudabilă ca intenţie, nu se poate face sustenabil decât pe baza creşterii economice. Pentru actualul guvern, reducerea deficitului bugetar este doar scop în sine, pe care îşi propune să-l atingă exclusiv prin reduceri de cheltuieli. În acest fel, nu se va reuşi decât limitarea perspectivelor de creştere economică.
Multe cifre??? Cineva cu competenţe în zona economică să-l ajute pe prim-ministru !!!
 

Separația puterilor în stat reprezintă un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi. Conform acestui model, puterea statului trebuie divizată în diferite compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente.

Cea mai normală separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în aceeași mână. Separarea puterilor în stat stabilește clar limitările responsabilităților și a puterilor si protejează democrația, blocând apariția tiraniei. Prin transmiterea funcțiilor către parlament, guvern și administrație, precum și către judecători independenți, puterea statală este ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), cetățenii fiind astfel apărați de potențialele intervenții despotice ale statului.

În România 2 din cele 3 (Justiția – magistrații şi Legislativul – Parlamentul – prin vocea opoziției) trag de ceva ani numeroase semnale de alarmă asupra repetatelor tentative ale președintelui de a le subordona. (Ultimul exemplu este comunicatul de presă al Asociației Magistraților din România şi Asociației Procurorilor din România http://www.asociatiamagistratilor.ro/comunicate-de-presa).

Exagerează cineva? Şi dacă da, CINE ?

Văzând însă accidentul rutier în care a fost implicat acum două zile un cunoscut om de televiziune, înclin să-i dau dreptate şi colaboratorului meu. Poate că vedeta TV nu are nici un fel de vină - aceasta este sarcina organelor de anchetă s-o stabilească -, dar oare nu s-ar fi putut preîntâmpina această tragedie dacă în zona respectivă sensurile de mers ar fi fost separate cu despărţitoare metalice, aşa cum este pe autostrăzi? Pentru că locul respectiv, ca şi încă alte câteva din ţară, sunt binecunoscute ca fiind locuri în care se înregistrează frecvent accidente de circulaţie mortale, cauza principală fiind tocmai pătrunderea pe contrasens. Costurile materiale ale unor astfel de amenajări nu ar atinge cifre astronomice, dar să ne gândim totuşi că viaţa omului este nepreţuită. Aşa cum se găsesc şi se dau bani pentru investiţii de tot felul de "parcuri în pădure", poate guvernul se gândeşte şi la o astfel de investiţie cu adevărat folositoare cetăţenilor.

Discutând mai deunăzi cu unul dintre colaboratorii mei, am rămas oarecum mirat de modul hotărât cu care acesta susţinea că nu-şi va lua niciodată carnet de conducere auto. Din vorbă-n-vorbă, a reieşit că principalul motiv invocat se referă la starea precară a modului în care este asigurată, din toate punctele de vedere, siguranţa circulaţiei auto pe drumurile României, cu accent deosebit pe modul de comportament al unora dintre participanţii la trafic. "Degeaba aş respecta eu regulile de circulaţie auto pe drumurile publice, atâta timp cât trebuie să fiu cu ochii-n patru pentru a nu fi omorât de unul dintre «bizonii» aflaţi în trafic pe sensul opus de drum. Când aş termina deplasarea auto cred că aş fi extenuat psihic, aşa că prefer să merg cu transportul în comun sau pe jos, şi astfel nu voi purta niciodată răspunderea în caz de accident", îmi spunea colaboratorul.

Văzând însă accidentul rutier în care a fost implicat acum două zile un cunoscut om de televiziune, înclin să-i dau dreptate şi colaboratorului meu. Poate că vedeta TV nu are nici un fel de vină - aceasta este sarcina organelor de anchetă s-o stabilească -, dar oare nu s-ar fi putut preîntâmpina această tragedie dacă în zona respectivă sensurile de mers ar fi fost separate cu despărţitoare metalice, aşa cum este pe autostrăzi? Pentru că locul respectiv, ca şi încă alte câteva din ţară, sunt binecunoscute ca fiind locuri în care se înregistrează frecvent accidente de circulaţie mortale, cauza principală fiind tocmai pătrunderea pe contrasens. Costurile materiale ale unor astfel de amenajări nu ar atinge cifre astronomice, dar să ne gândim totuşi că viaţa omului este nepreţuită. Aşa cum se găsesc şi se dau bani pentru investiţii de tot felul de "parcuri în pădure", poate guvernul se gândeşte şi la o astfel de investiţie cu adevărat folositoare cetăţenilor.

Frig afară, frig aproape la fel şi în locuinţele foarte multor craioveni. Jumătate din punctele termice de distribuire a căldurii şi apei calde au fost decuplate de la reţeaua centralizată de încălzire şi apă caldă, invocându-se, ca în fiecare an de altfel, lanţul datoriilor istorice acumulate: asociaţiile de proprietari către regia locală de termoficare, care la rândul ei are datorii către Complexul Energetic Craiova, dator şi el către furnizorul de cărbune. De la începutul lunii octombrie, sistarea furnizării apei calde la 50 din cele 105 de puncte termice i-a întors pe craiovenii în cauză la condiţiile evului mediu, adică spălarea la lighean. În plus, s-a comunicat deja că debranşările vor continua, urmând la rând şi asociaţiile care au datorii mai mari de 3 miliarde de lei vechi, abia de această dată urmând a fi luate şi măsuri prin care cei care nu au datorii să nu aibă de pătimit.

În tot acest timp, primarul şi unul dintre viceprimari sunt angajaţi într-o aprigă dispută pe această temă, cel din urmă acuzându-l pe edilul şef că preferă să cheltuiască banii urbei pe organizarea de distracţii cu ocazia Zilelor Craiovei şi că a dat dovadă de pasivitate în rezolvarea problemei, pe care i-a semnalat-o încă de acum două luni şi jumătate. Şi tot acum aflăm, cu stupoare, de la acelaşi viceprimar, că deşi în ultimii ani au fost investite peste 20 de milioane de euro pentru reabilitarea punctelor termice, regia de termoficare continuă să înregistreze pierderi pe reţea de 27%. Aşadar, bani cheltuiţi ineficient, atâta timp cât nu s-a investit nimic şi pentru crearea posibilităţilor de decuplare a rău-platnicilor. Dacă n-am şti însă că în spatele acestor atacuri reciproce stau şi ambiţii politice legate de viitoarele alegeri locale, am putea crede că edilii locali chiar sunt preocupaţi de situaţia deosebit de gravă în care s-a ajuns.

Numai că dezinformarea nu mai ţine, atâta timp cât situaţia s-a repetat an de an, cu girul majorităţii portocalii din Consiliul Local Municipal. Ce este însă şi mai grav este că deja circulă zvonul - prezentat şi în mass-media locală - că din cauza aceloraşi ambiţii politice, este foarte posibil ca acelaşi Consiliu Local Municipal să nu aprobe nici măcar proiectul de hotărâre prin care să se acorde cetăţenilor consideraţi consumatori vulnerabili ajutor pentru încălzire din bugetul local, în condiţiile stabilite de guvern, pentru circa 15.000 de familii, în loc de 70.000, cum era până acum.

Între timp, la Craiova s-au înregistrat deja 0 grade Celsius pe timpul nopţii, dar la Regia de Termoficare nu s-a înregistrat nicio cerere de începere a furnizării de căldură. Teama celor care încă nu au fost debranşaţi de cuantumul facturilor pe care vor trebui să le achite îşi spune cuvântul. Pentru că la Craiova într-adevăr "iarna nu-i ca vara", după cum ne spunea mai demult un binecunoscut personaj politic român.

În tot acest timp, primarul şi unul dintre viceprimari sunt angajaţi într-o aprigă dispută pe această temă, cel din urmă acuzându-l pe edilul şef că preferă să cheltuiască banii urbei pe organizarea de distracţii cu ocazia Zilelor Craiovei şi că a dat dovadă de pasivitate în rezolvarea problemei, pe care i-a semnalat-o încă de acum două luni şi jumătate. Şi tot acum aflăm, cu stupoare, de la acelaşi viceprimar, că deşi în ultimii ani au fost investite peste 20 de milioane de euro pentru reabilitarea punctelor termice, regia de termoficare continuă să înregistreze pierderi pe reţea de 27%. Aşadar, bani cheltuiţi ineficient, atâta timp cât nu s-a investit nimic şi pentru crearea posibilităţilor de decuplare a rău-platnicilor. Dacă n-am şti însă că în spatele acestor atacuri reciproce stau şi ambiţii politice legate de viitoarele alegeri locale, am putea crede că edilii locali chiar sunt preocupaţi de situaţia deosebit de gravă în care s-a ajuns.

Numai că dezinformarea nu mai ţine, atâta timp cât situaţia s-a repetat an de an, cu girul majorităţii portocalii din Consiliul Local Municipal. Ce este însă şi mai grav este că deja circulă zvonul - prezentat şi în mass-media locală - că din cauza aceloraşi ambiţii politice, este foarte posibil ca acelaşi Consiliu Local Municipal să nu aprobe nici măcar proiectul de hotărâre prin care să se acorde cetăţenilor consideraţi consumatori vulnerabili ajutor pentru încălzire din bugetul local, în condiţiile stabilite de guvern, pentru circa 15.000 de familii, în loc de 70.000, cum era până acum.

Între timp, la Craiova s-au înregistrat deja 0 grade Celsius pe timpul nopţii, dar la Regia de Termoficare nu s-a înregistrat nicio cerere de începere a furnizării de căldură. Teama celor care încă nu au fost debranşaţi de cuantumul facturilor pe care vor trebui să le achite îşi spune cuvântul. Pentru că la Craiova într-adevăr "iarna nu-i ca vara", după cum ne spunea mai demult un binecunoscut personaj politic român.

Aşadar, toate bune şi la locul lor până de curând, când i s-a năzărit cuiva ideea că Legea nr. 60/1990 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice trebuie abrogată şi a publicat pe site-ul MAI un proiect de lege spre dezbatere publică, proiect ale cărui prevederi practic desfiinţează dreptul cetăţenilor şi sindicatelor de a protesta, în forma cum este acest drept cunoscut în întreaga lume civilizată. Pe lângă numeroasele restricţii şi interdicţii prevăzute de acest proiect de lege, sunt însă câteva prevederi care nu existau în Legea nr. 60/1990 şi care ridică mari semne de întrebare cu privire la scopurile urmărite de iniţiatorul acestui proiect de lege, astfel:

La art.13 alin.(1) lit. g) se instituie obligaţia organizatorului adunării publice de a asigura "un dispozitiv propriu de ordine, format din personal care poartă la vedere însemne distinctive, repartizat în proporţie de minim unul la 50 de participanţi", personal pe care trebuie să-l instruiască şi să-l comunice nominal comandantului unităţii de jandarmi competentă teritorial. Aşadar, pentru un miting de circa 80.000-100.000 de participanţi, organizatorul trebuie să asigure obligatoriu şi prezenţa a minimum 1.600-2.000 de oameni de ordine proprii! Nu cumva prin această condiţionare expresă se intenţionează crearea de greutăţi organizatorilor din partea autorităţilor? Să ne gândim numai la partea financiară necesară confecţionării însemnelor distinctive, dar şi la modul în care nu se va putea face instructajul personalului propriu de ordine, aşa cum cere legea.

La art.14 lit. d) se prevede obligaţia personalului propriu de ordine de a nu permite "folosirea sistemelor de comunicare... la acţiuni de natură să aducă atingere imaginii instituţiilor sau persoanelor private ori publice". Adică adio mesaje audio-vizuale, pancarte, bannere şi alte obiecte pe care să fie inscripţionate mesajele de nemulţumire ale protestatarilor la adresa guvernanţilor, de exemplu! Păi dacă nici la mitingurile şi manifestaţiile de protest oamenii nu-şi mai pot striga nemulţumirea, atunci unde s-o facă? Sub plapumă, cu lumina stinsă, ca în vremurile de dinainte de ’89?

La art.10 alin(1) se introduce obligaţia organizatorului de a depune o declaraţie prealabilă la primărie cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării adunării publice, în loc de 3 zile calendaristice, cum este în prezent. De ce oare această schimbare? Ce este atât de profund de analizat şi luat o decizie în cazul acestor cereri?
Ce este mai grav în acest proiect de lege abia acum urmează. La art.22 alin.(1) şi (2) ale proiectului de lege se prevede că "Atunci când adunarea publică îşi pierde caracterul paşnic şi civilizat (adică apar aspecte ca cele prezentate în exemplul nr. 2, cel cu pancardele şi bannerele),... forţele de ordine pot face uz de forţă, de mijloacele din dotare şi de armament, în condiţiile legii." În prezent, Legea nr.60/1990 nu prevede folosirea şi a armamentului în sensul prevăzut de acest proiect de lege, ci doar în caz de necesitate, aspect juridic care nu mai este menţionat în proiect, cum nu mai sunt prevăzute şi nici detaliate procedurile obligatoriu de urmat de forţele de ordine în cazul intervenţiei în forţă. Oare care să fi fost raţiunea pentru care se doreşte schimbarea prevederilor Legii nr.60/1990 în privinţa folosirii armamentului? Să fie oare teama de reacţia populaţiei la măsurile tot mai impopulare luate de actuala guvernare şi majoritate parlamentară?
În aceste condiţii, se naşte întrebarea legitimă: dacă şi dreptul de a mai protesta ni se ia, ne rămâne doar calea munţilor, ca în anii '50?

Numai că, în ultimele luni de zile, lucrurile s-au inflamat destul de rău. Amânarea adoptării unor soluţii clare ne-au adus în situaţia în care să discutăm despre scenarii în care zona euro se va sparge, ori despre cele în care întregul sistem bancar este pus la pământ. Criza datoriilor de stat din zona euro a devenit "sistemică" şi Europa trebuie să acţioneze la unison pentru a evita un dezastru, a declarat în 11.10.2011 preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, adăugând că economia reală a devenit vulnerabilă la riscuri tot mai grave, odată cu intrarea băncilor europene într-o zonă periculoasă şi că "nu mai este timp de pierdut" în privinţa luării unei decizii clare privitoare la recapitalizarea sectorului bancar european. Este de urmărit în acest sens ce plan de recapitalizare a băncilor europene şi de soluţionare a crizei vor reuşi să prezinte cancelarul german şi preşedintele francez până la summitul G20 de la Cannes din luna noiembrie 2011, aşa cum s-au angajat, dar mai ales ce costuri va implica şi cine va trebui să le suporte în final.

De-a lungul timpului, pretutindeni în lume colaborarea bănci-guvern a funcţionat astfel: băncile au cumpărat promisiunile de plată ale statelor, şi când lucrurile ajung să meargă rău pentru bănci, guvernele se angajează să plătească. Guvernele fac astfel rost de bani pentru a plăti promisiunile electorale, băncile îşi asigură profitul sau, în cazul cel mai rău, supravieţuirea. Datoriile făcute cu nesăbuinţă de guverne trebuie plătite de alţii, dar banii trebuie să ajungă înapoi la cei care i-au dat cu împrumut, în principal bănci. Dacă băncile nu îşi mai primesc banii, întregul sistem ameninţă să ajungă în colaps.

Puţin probabil însă să se ajungă la acest final, atâta timp cât se poate aplica din nou "soluţia salvatoare extremă": - recapitalizarea băncilor din bani publici. Numai că de această dată, statele din zona euro s-ar putea folosi şi de "experienţa" românească în domeniu, cea în legătură cu împrumutul luat de la FMI şi BM şi din care peste jumătate se spune că s-a folosit pentru recapitalizarea băncilor comerciale din România în vederea relansării creditării pentru investiţii. Sunt convins că rezultatele ar fi cu totul altele decât cele de la noi, atât în teorie, dar mai ales în practică, deşi costurile ar fi suportate tot de contribuabilul de rând din ţările respective.

Experienţa românească - soluţie pentru criza datoriilor suverane

Când preşedintele ţării a folosit pentru prima dată - culmea este că şi printre primii în Europa - sintagma "criza datoriilor suverane", mulţi analişti s-au întrebat dacă nu cumva este o nouă diversiune cotrocenistă menită să abată atenţia de la problemele economico-financiare interne cu care se confrunta România. Timpul trecut de atunci dovedeşte că măcar de această dată ni s-a spus din timp adevărul cu privire la ce li se poate întâmpla şi românilor dacă nu se iau la timp măsurile necesare îmbunătăţirii situaţiei datoriilor de stat din zona euro.

Numai că, în ultimele luni de zile, lucrurile s-au inflamat destul de rău. Amânarea adoptării unor soluţii clare ne-au adus în situaţia în care să discutăm despre scenarii în care zona euro se va sparge, ori despre cele în care întregul sistem bancar este pus la pământ. Criza datoriilor de stat din zona euro a devenit "sistemică" şi Europa trebuie să acţioneze la unison pentru a evita un dezastru, a declarat în 11.10.2011 preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, adăugând că economia reală a devenit vulnerabilă la riscuri tot mai grave, odată cu intrarea băncilor europene într-o zonă periculoasă şi că "nu mai este timp de pierdut" în privinţa luării unei decizii clare privitoare la recapitalizarea sectorului bancar european. Este de urmărit în acest sens ce plan de recapitalizare a băncilor europene şi de soluţionare a crizei vor reuşi să prezinte cancelarul german şi preşedintele francez până la summitul G20 de la Cannes din luna noiembrie 2011, aşa cum s-au angajat, dar mai ales ce costuri va implica şi cine va trebui să le suporte în final.

De-a lungul timpului, pretutindeni în lume colaborarea bănci-guvern a funcţionat astfel: băncile au cumpărat promisiunile de plată ale statelor, şi când lucrurile ajung să meargă rău pentru bănci, guvernele se angajează să plătească. Guvernele fac astfel rost de bani pentru a plăti promisiunile electorale, băncile îşi asigură profitul sau, în cazul cel mai rău, supravieţuirea. Datoriile făcute cu nesăbuinţă de guverne trebuie plătite de alţii, dar banii trebuie să ajungă înapoi la cei care i-au dat cu împrumut, în principal bănci. Dacă băncile nu îşi mai primesc banii, întregul sistem ameninţă să ajungă în colaps.

Puţin probabil însă să se ajungă la acest final, atâta timp cât se poate aplica din nou "soluţia salvatoare extremă": - recapitalizarea băncilor din bani publici. Numai că de această dată, statele din zona euro s-ar putea folosi şi de "experienţa" românească în domeniu, cea în legătură cu împrumutul luat de la FMI şi BM şi din care peste jumătate se spune că s-a folosit pentru recapitalizarea băncilor comerciale din România în vederea relansării creditării pentru investiţii. Sunt convins că rezultatele ar fi cu totul altele decât cele de la noi, atât în teorie, dar mai ales în practică, deşi costurile ar fi suportate tot de contribuabilul de rând din ţările respective.

Pentru că nu poţi să te limitezi doar la asigurarea dotării tehnice, în timp încadrarea cu personal competent şi corect este la pământ, fapt datorat îndeosebi politicii de personal dezastruoase practicată în ultimii ani de MAI. Avem scannere pentru containere şi tiruri? Da, dar stau în ţiplă. Avem aparatură performantă de vedere pe timp de noapte, camere de luat vederi? Avem, însă nu poate fi folosită oportun şi eficient din cauza "ochelarilor de cal" pe care majoritatea poliţiştilor de frontieră şi vameşilor îi poartă, nu de puţine ori în urma ordinelor şi dispoziţiilor politice primite. Avem maşini de patrulare pe graniţe? Avem, însă ce facem cu cota de combustibil ce le este repartizată şi cu asigurările în caz de accident?

Dar abia acum atingem punctul nevralgic: cât personal specializat mai avem în punctele vamale şi pe graniţă, că de prin luna februarie a acestui an am asistat doar la arestări preventive şi disponibilizări în rândul acestei categorii de personal din MAI, numărul lucrătorilor scăzând substanţial! Oare conducerea MAI chiar crede că tehnica introdusă în dotare în vederea aderării la spaţiul Schengen poate funcţiona în lipsa personalului de specialitate? În ce ţară au văzut că mai există această situaţie? Ca să nu mai spunem că cei care îşi mai desfăşoară activitatea în domeniu o fac cu salariile amputate în continuare, fapt care l-a determinat pe un ministru străin să-şi pună mari semne de întrebare, nu cu mult timp în urmă, în legătură cu "corectitudinea" lucrătorilor români din sistemul vamal şi de frontieră.

Dar cum acest subiect a fost declarat deja închis pentru comentarii de ministrul român de externe, nu-mi rămâne să întreb decât despre altceva, la fel de important: în fiecare an aflăm de la preşedintele României, de şapte ani încoace, că va fi eliminat Mecanismul de Verificare şi Cooperare în justiţie, iar prognoza este la fel de proastă şi pentru anul viitor. La fel stă situaţia şi în ceea ce priveşte trecerea la moneda euro. În atare condiţii, cât mai avem până să fim scoşi din Uniunea Europeană de actualii guvernanţi?